iulie 2020 – ARAS

Lună: iulie 2020

[RO.] În martie 2020, în contextul pandemiei COVID-19, pe întreg teritoriul României s-a decretat stare de urgență, pe durata căreia fost restrâns exercițiul mai multor drepturi: libera circulație, dreptul la învățătură, libertatea de întrunire, dreptul la grevă, libertatea economică.

În acest timp, clienți ai ARAS, dar și persoane din exterior au evocat dificultăți cu care s-au confruntat ca urmare a măsurilor de prevenire și protecție instaurate, astfel că stilul acestora de viață a suferit modificări, cărora unii cu greu le-au făcut față.

Acest studiu, o colaborare a Departamentului de cercetare comunitară ARAS și a Departamentului de programe ARAS, reprezintă un ”instantaneu” al impactului pe care criza COVID-19 l-a avut asupra populației, prezentând situația așa cum este percepută și experimentată de grupurile-țintă avute în vedere.

Acestea sunt populația generală și grupuri vulnerabile precum: persoane care trăiesc cu HIV, cu afecțiuni de tip hepatită B sau C/cu alte infecții cu transmitere sexuală/TBC sau cu alte afecțiuni cronice, persoane care consumă droguri, persoane implicate în munca sexuală, persoane fără adăpost, persoane din comunitatea LGBTQIA și migranți.

Rezultatele acestui studiu pot fi consultate, în rezumat, aici: SUMAR_In vremuri de pandemie_ARAS.

[București, 15 iulie 2020]

[FR.] Afin d’adapter nos services d’une manière efficace à la nouvelle réalité imposée par la pandémie SARS-CoV-2, pendant la période d’urgence instaurée en Roumanie, ARAS a invité ses clients, mais aussi le grand public, potentiellement concerné, à prendre part au sondage des changements survenus dans nos vies dans le contexte de #COVID19.

Sur les difficultés relationnelles, sur l’impact de la réduction ou de la perte des revenus, sur la limitation dans l’accès à des services sociaux, les obstacles dans le recours aux services de traitement, au matériel de prévention et même à l’information, mais aussi sur la perception des accommodations opérées dans la réorganisation de nos services durant cette période critique – vous pouvez lire dans le résumé de la plus récente analyse entreprise par le département de recherche communautaire ARAS, en collaboration avec celui des programmes: RESUME_En temps de pandemie_FR

[Bucarest, le 15 Juillet 2020]
Meniu
Sari la conținut