LIVE (RO) 2 – SUD

LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C”, Cod SMIS: 136208

Institutul Clinic Fundeni, în calitate de beneficiar, implementează, în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA – ARAS, începând cu data de 11.08.2020, proiectul cu titlul „LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C”, SMIS: 136208, în baza contractului de finanțare POCU/755/4/9/136208.

Proiectul este cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritara 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Prioritatea de investiții 9.iv: Creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, Apel de proiecte: POCU/ 755/4/9.

Proiectul va fi implementat pe o durată de maxim 41 de luni. Bugetul total al proiectului este de 52.430.887,78 lei, dintre care 51.695.072,29 lei finanțare nerambursabilă și 735.815,49 lei contribuție proprie, respectiv 2% din valoarea eligibilă aprobată.

Obiectivul general: furnizarea de servicii medicale de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare către tratament al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B/D și C din regiunile de dezvoltare Sud Muntenia și Sud-Vest Oltenia, respectiv din judetele Argeș (AG), Călărași (CL), Dâmbovița (DB), Giurgiu (GR), Ialomița (IL), Prahova (PH), Teleorman (TR), Dolj (DJ), Gorj (GJ), Mehedinți (MH), Olt (OT) și Vâlcea (VL). Acest obiectiv general răspunde unei teme de interes național în domeniul sănătății, respectiv: Reducerea incidenței bolilor transmisibile prioritare: hepatite B și C și asigurarea accesului pacienților la tratamente antivirale.

Grupul tință al proiectului este constituit din 120.000 persoane beneficiare de programe de screening (dintre care 72.000 persoane aparținând grupurilor vulnerabile și 36.000 persoane din zona rurală), ce îndeplinesc cumulativ condițiile:

– au peste 18 ani;

– au domiciliul într-unul din județele Argeș (AG), Călărași (CL), Dâmbovița (DB), Giurgiu (GR), Ialomița (IL), Prahova (PH), Teleorman (TR), Dolj (DJ), Gorj (GJ), Mehedinți (MH), Olt (OT) sau Vâlcea (VL) integrate regiunilor de dezvoltare Sud Muntenia și Sud-Vest Oltenia;

– nu sunt persoane gravide și/ sau persoane lipsite de libertate.

Bugetul total al proiectului este de 52.430.887,78 lei, dintre care 51.695.072,29 lei finanțare nerambursabilă și 735.815,49 lei contribuție proprie, respectiv 2% din valoarea eligibilă aprobată.

„LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B/D și C” reprezintă faza a doua a proiectului „LIVE(RO) 1 – Formarea personalului medical din România pentru screeningul populațional al infecțiilor cronice cu virusuri hepatitice B/C/D”, proiect implementat, de asemeni, de Institutul Clinic Fundeni, prin care au fost instruiți 349 de medici de familie, specialiști în furnizarea de servicii medicale în domeniul prevenirii, depistării precoce, diagnosticului și tratamentului hepatitelor virale.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

Comunicatul de presă, aici: Anunt lansare proiect LIVERO 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *