Scrisoare deschisă către autoritățile române

SĂPTĂMÂNA INTERNAȚIONALĂ A TESTĂRII HIV/HEPATITE B și C

22-28 Noiembrie 2021

Răspunzând apelului lansat de UNAIDS și OMS, de mai bine de 15 ani, organizațiile neguvernamentale din întreaga lume furnizează servicii de testare rapidă pentru HIV și Hepatite, în comunitate și cu implicarea reprezentanților comunității. 

Obiectivul 2030 stabilit de UNAIDS, la care România a aderat, este: 95% dintre persoanele care trăiesc cu HIV își cunosc statutul, 95% dintre persoanele infectate cu HIV și testate primesc constant tratament antiretroviral, 95% dintre persoanele care primesc tratament antiretroviral au o încărcătură virală nedetectabilă pe termen lung. 

Tratamentele antiretrovirale de ultimă generație, luate conform recomandărilor medicului, asigură scăderea nivelului viremiei până la punctul în care persoana care trăiește cu HIV nu mai transmite virusul.

România se confruntă cu lipsa cronică a resurselor financiare pentru serviciile medicale publice (o consecință fiind lipsa frecventă a tratamentul antiretroviral, care duce la agravarea bolii) și cu un număr constant crescut de cazuri de infecție cu HIV depistată în faze târzii ale bolii. Prin urmare,

TESTAREA ESTE CHEIA PENTRU CONTROLUL EPIDEMIEI.

În 2020, în lume, 65% dintre cazurile de infecție cu HIV nou depistate au fost concentrate la nivelul populațiilor vulnerabile. În România, în primele 6 luni ale acestui an, în condițiile în care testarea anonimă și gratuită este disponibilă doar în serviciile organizațiilor neguvernamentale, 35% dintre noile cazuri HIV s-au înregistrat la consumatori de droguri și bărbați care fac sex cu bărbați. 

TESTAREA COMUNITARĂ ESTE CHEIA PENTRU CONTROLUL EPIDEMIEI ÎN RÂNDUL GRUPURILOR VULNERABILE, CELE MAI AFECTATE DE INFECȚIA CU HIV/HEPATITE.

România are deja cadrul legal necesar pentru testarea comunitară, singurul lucru care lipsește este metodologia; aceasta trebuie elaborată de Ministerul Sănătății, conform Ordinului nr. 978 din 26 iunie 2019, punctul 15 (vezi document atașat).

ARAS derulează de peste 20 de ani activități de testare rapidă în comunitățile vulnerabile și are cunoștințele teoretice și expertiza necesare pentru a ajuta la elaborarea acestei metodologii. Atașăm în acest sens un document de sistematizare a experienței ARAS și, ca exemple și modele, două metodologii pentru testare comunitară, din Franța și Republica Moldova. 

Ne adresăm dvs pentru că ocupați o funcție din care puteți ajuta acest demers, de formalizare și implementare rapidă a testării în comunitate și cu ajutorul comunității, având ca scop final creșterea nivelului de sănătate al populației și, pe termen lung, scăderea cheltuielilor de la bugetul de stat pentru acest domeniu.

Vă solicităm:

  • să faceți demersurile necesare pentru ca MS să elaboreze de urgență această metodologie, care să includă în mod explicit actorii comunitari (organizații neguvernamentale, persoane din grupurile țintă, persoane vulnerabile) ca furnizori de servicii, cu instruire specifica șisă menționeze testele rapide ca metodă de lucru
  • să susțineți alocarea urgentă de resurse de la bugetul de stat pentru implementarea serviciilor de testare comunitară și implementarea lor de organizații neguvernamentale, aflate deja în teren, aproape de persoanele vulnerabile

De asemenea, vă invităm să vă implicați personal în activitățile de testare rapidă organizate de ARAS în Săptămâna Internațională a Testării, făcându-vă un test, cu programare la:

  1. CheckPoint Aras, 0751.010.539;
  2. ARAS Ocol, 0740.303.744;
  3. ARAS Titan, 031.437.80.57.

Vă mulțumim și vă stăm la dispoziție pentru informații suplimentare și pentru sprijin în elaborarea metodologiei sus-menționate.

În linkul de aici precum și în videoclipul de mai jos regăsiți informații din partea rețelei Coalition Plus la care ARAS s-a afiliat și alături de care desfășoară activitățile de testare împotriva HIV și hepatite. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *