SIDA HELPLINE 0800 800 033

Conferința „Servicii, Nu Pedepse!” în contextul modificărilor legislative de creștere a pedepselor pentru consumatorii de substanțe interzise

În contextul actual, în care toate țările din Uniunea Europeană se îndreaptă spre legalizarea consumului de droguri (iar majoritatea au dezincriminat deja posesia pentru consum personal), în Parlamentul României se discută creșterea pedepselor pentru consumatori.
 
ARAS a invitat mai mulți activiști și reprezentanți ai serviciilor pentru persoanele vulnerabile să discute cu presa și să tragă un semnal de alarmă că modificările legislative din România nu vor opri consumul de droguri și societatea riscă să vadă o creștere a numărului de victime care se vor ascunde și vor consuma substanțe necunoscute de frica pedepselor și a amenințărilor cu închisoare. 
 
Evenimentul a avut loc în 26 septembrie la Hotel Mercure Unirii din București și la dezbatere au participat:
Luis Mendao – asociația GAT (Portugalia)
Eugen Hriscu- medic psihiatru, specialist în domeniul dependențelor acreditat de Ministerul Sănătății
Maria Georgescu – Director Executiv, ARAS
Alina Bocai – Director de Programe, ARAS
Alina Dumitriu – Director Executiv, Sens Pozitiv
 
 
 
 

#ARAS30 – Cum putem promova educația pentru sănătate? ARAS în dialog cu Bucharest Science Festival ed.10

În cadrul Bucharest Science Festival ed.10, ARAS a încercat să răspundă la câteva întrebări despre rolul educației pentru sănătate în comunitățile noastre, implicarea instituțiilor publice în prevenirea sau educarea tinerilor și cum serviciile asociației prevenin riscuri mult mai mari și reduc costurile pe care le-am suporta cu toții dacă nu am ajuta persoanele vulnerabile. 

Cum putem promova sănătatea și prevenirea unor infecții cu transmitere sexuală în rândul tinerilor? Cum debutează dependența de substanțe interzise și ce fac autoritățile locale ca să ajute și să protejeze tinerii? Fie că vorbim de infecția cu HIV sau de cea cu noul coronavirus, de cancerul de col uterin, de variola maimuței sau de multe altele, toate pot fi prevenite prin măsuri simple de sănătate publică.

În cadrul festivalului au intrat în dialog Cristina Fierbințeanu, coordonator al centrului Arena al Asociației Române Anti-SIDA (ARAS) și Mihaela Ștefan, vice-primar al Primăriei sectorului 6.

Gazda întâlnirii este Corina Negrea, redactor al emisiunilor de știință de la Radio România Cultural.

Anunț de achiziție câmp operator steril

ARAS – Asociația Română Anti-SIDA, cu sediul social în șos. Pantelimon nr. 86, sector 2, București, CIF 5466592, dorește să achiziționeze câmpuri operatoare sterile în cadrul proiectului „ACCES: TESTARE ȘI CONSILIERE”.

Data și ora limită pentru depunerea ofertelor: 03.10.2022, ora 11:00.

Ofertele se vor trimite prin e-mail pe adresa:  alina.schiau@arasnet.ro

 Informații suplimentare în documentul de mai jos:

Anunț de achiziție pentru câmpuri operatoare sterile

Anunț de achiziție mănuși de examinare

ARAS – Asociația Română Anti-SIDA, cu sediul social în șos. Pantelimon nr. 86, sector 2, București, CIF 5466592, dorește să achiziționeze mănuși de examinare în cadrul proiectului „ACCES: TESTARE ȘI CONSILIERE”.

Data și ora limită pentru depunerea ofertelor: 21.09.2022, ora 14:00.

Ofertele se vor trimite prin e-mail pe adresa:  alina.schiau@arasnet.ro

 Informații suplimentare în documentul de mai jos:

Anunț de achiziție pentru mănuși de examinare

#ARAS30 – ARAS devine partener în cadrul „Bucharest Science Festival” ed.10, 2022

Bucharest Science Festival ediția cu numărul zece debutează oficial pe 28 septembrie 2022. ARAS a fost invitată să se alăture ca partener, fiind cunoscut faptul că organizația noastră poartă din 1992 discuții și dezbateri pe tema educației în școli și licee pe anumite subiecte de interes. Dorința noastră ca organizație non-profit, care caută să promoveze educația, non-discriminarea și sprijinul persoanelor care suferă de o boală cronică este ca prin intermediul acestui parteneriat, să invităm la un dialog persoanele tinere pe subiecte legate de diseminarea informațiilor științifice și rolul acestora în educația pentru sănătate sau în prevenirea unor boli cu transmitere sexuală.  

Organizatorul, ASUR, a binevoit să invite ARAS în cadrul mai multor întâlniri pe tema științelor în prevenirea unor boli cu transmitere sexuală și rolul educației între egali, pentru care îi suntem recunoscători. Mai mult, ARAS va participa în perioada 28 septembrie – 02 octombrie cu echipe de voluntari care vor intra în școlile sau liceele din mun. București și va căuta să catalizeze experiența managerilor săi și să intre în dialog cu reprezentanții media, ai organizatorului festivalului și cu alte instituții partenere, pentru a sprijini educația alternativă din București. 

Ca parte a anunțării acestui festival, Radio România Cultural ne-a invitat în 05 septembrie la o dezbatere radio alături de președintele ASUR, emisiune în cadrul căreia am discutat despre rolul voluntarilor în programele educaționale ale ARAS, provocările și nevoile pe care beneficiarii sau pacienții noștri le au în relația lor cu autoritățile dar și rolul organizațiilor noastre nonprofit care ajuta prin educație alternativă comunitățile din București.

Puteți asculta întreg interviul mai jos, aici și pe paginile oficiale de Facebook ale Organizatorului și ale Radio România Cultural.

Mai multe informații despre programul de organizare al Festivalului vor fi făcute publice de către Organizator, motiv pentru care recomandăm accesarea site-ului festivalului. 

 

 

Anunț de achiziție pentru teste rapide

ARAS – Asociația Română Anti-SIDA, cu sediul social în șos. Pantelimon nr. 86, sector 2, București, CIF 5466592, dorește să achiziționeze în cadrul proiectului „ACCES: TESTARE ȘI CONSILIERE”, 400 de teste rapide de depistare a infecției cu virusurile HIV 1 și HIV 2, 400 de teste rapide de depistare a infecției cu virusul hepatitei B (VHB) și 400 de teste rapide de depistare a infecției cu virusul hepatitei C (VHC).

Data și ora limită pentru depunerea ofertelor: 12.09.2022, ora 12:00.

Ofertele se vor trimite prin e-mail pe adresa:  alina.schiau@arasnet.ro

 Informații suplimentare în documentul de mai jos:

Anunț de achiziție pentru teste rapide