SIDA HELPLINE 0800 800 033

#ARAS30 – ARAS devine partener în cadrul „Bucharest Science Festival” ed.10, 2022

Bucharest Science Festival ediția cu numărul zece debutează oficial pe 28 septembrie 2022. ARAS a fost invitată să se alăture ca partener, fiind cunoscut faptul că organizația noastră poartă din 1992 discuții și dezbateri pe tema educației în școli și licee pe anumite subiecte de interes. Dorința noastră ca organizație non-profit, care caută să promoveze educația, non-discriminarea și sprijinul persoanelor care suferă de o boală cronică este ca prin intermediul acestui parteneriat, să invităm la un dialog persoanele tinere pe subiecte legate de diseminarea informațiilor științifice și rolul acestora în educația pentru sănătate sau în prevenirea unor boli cu transmitere sexuală.  

Organizatorul, ASUR, a binevoit să invite ARAS în cadrul mai multor întâlniri pe tema științelor în prevenirea unor boli cu transmitere sexuală și rolul educației între egali, pentru care îi suntem recunoscători. Mai mult, ARAS va participa în perioada 28 septembrie – 02 octombrie cu echipe de voluntari care vor intra în școlile sau liceele din mun. București și va căuta să catalizeze experiența managerilor săi și să intre în dialog cu reprezentanții media, ai organizatorului festivalului și cu alte instituții partenere, pentru a sprijini educația alternativă din București. 

Ca parte a anunțării acestui festival, Radio România Cultural ne-a invitat în 05 septembrie la o dezbatere radio alături de președintele ASUR, emisiune în cadrul căreia am discutat despre rolul voluntarilor în programele educaționale ale ARAS, provocările și nevoile pe care beneficiarii sau pacienții noștri le au în relația lor cu autoritățile dar și rolul organizațiilor noastre nonprofit care ajuta prin educație alternativă comunitățile din București.

Puteți asculta întreg interviul mai jos, aici și pe paginile oficiale de Facebook ale Organizatorului și ale Radio România Cultural.

Mai multe informații despre programul de organizare al Festivalului vor fi făcute publice de către Organizator, motiv pentru care recomandăm accesarea site-ului festivalului. 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.