ACCES EGAL LA SĂNĂTATE PENTRU TOȚI
În ciuda progreselor extraordinare în ceea ce privește prevenirea și tratamentul, HIV rămâne o problemă de sănătate majoră, care afectează peste 2 milioane de persoane în Europa și peste 38 de milioane în întreaga lume.
În România, la 30 iunie 2022, trăiau 17.536 persoane cu HIV/SIDA, iar în primele șase luni ale acestui an fuseseră depistate 264 de cazuri noi.
Poate că cifrele par mici, raportate la populația României, dar, din păcate, majoritatea cazurilor noi sunt descoperite în fază avansată a bolii. Din fericire, tratamentul de ultimă generație, dacă este luat corect, permite o viață bună, pe termen lung.
În ultimii ani, și mai ales din cauza pandemiei COVID 19, resursele alocate prevenirii și tratamentului au scăzut la nivel global. România, care nu a atins niciodată nivelul optim de finanțare a prevenirii, și care, anual, se luptă cu perioade de lipsă a tratamentului, nu alocă fonduri pentru prevenire, nici pentru publicul general, nici pentru grupurile vulnerabile. Este o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului și o ignorare a tratatelor și declarațiilor internaționale la care România s-a angajat să ia parte.
Începând din 29 noiembrie, după 15 ani în care nu a avut niciun document strategic în acest domeniu, România are o Strategie naţională pentru supravegherea, controlul şi prevenirea cazurilor de infecţie cu HIV/SIDA (2022-2030).
Salutăm aprobarea ei și, în baza acestui act normativ, cerem tuturor factorilor de decizie de la nivel central și local:
- să recunoască problemele cu care se confruntă persoanele vulnerabile în prevenirea infecției cu HIV și în accesarea tratamentului, atunci când acesta lipsește
- să pună la dispoziția tututor cetățenilor, gratuit și fără discriminare, metodele de prevenire de ultimă generație, inclusiv tratamentul pre-expunere, în funcție de nevoile fiecărei persoane
- să creeze acces universal, egal, simplu, continuu și pe termen lung la serviciile de prevenire și tratament
- să finanțeze serviciile medico-sociale, de prevenire și îngrijire, atât cele din sistemul public de sănătate, cât și cele ale organizațiilor neguvernamentale, pentru persoanele cele mai vulnerabile la infecția cu HIV: bărbați care fac sex cu bărbați, persoane care consumă droguri, lucrători sexual, deținuți, persoane transgender
- să includă persoanele afectate în toate demersurile care le privesc (în special în cazul modificărilor legislative) și să lucreze în parteneriat cu societatea civilă
- să recunoască în mod formal testarea comunitară pentru HIV, hepatită B/C, drept soluție pentru stoparea epidemiilor (screening simplu, nemedical, accesibil tuturor în mod anonim și voluntar).
Pentru demonstrarea utilității și simplității testării comunitare, prezentăm cifrele din Săptămâna Internațională a Testării (21-28 noiembrie 2022), care este organizată în România de ARAS:
- peste 200 de persoane s-au testat la centrele ARAS între 21 și 24 noiembrie, pentru HIV și Hepatită C
- peste 800 de persoane au solicitat un autotest de la ARAS, pe care îl vor primi acasă în săptămâna următoare.
De 1 Decembrie, Ziua Mondială SIDA, cerem factorilor de decizie ACCES EGAL LA SĂNĂTATE PENTRU TOȚI!