ACCES 2024 – ARAS

ACCES 2024

Proiectul ACCES 2024 are ca obiectiv principal dezvoltarea serviciilor pentru consumatorii de droguri din regiunea București-Ilfov și se derulează în perioada 20 mai – 15 noiembrie 2024. Finanțarea vine de la Ministerul Afacerilor Interne, prin Agenția Națională Antidrog – Programul de interes național în domeniul prevenirii și asistenței medicale, psihologice și sociale a consumatorilor de droguri pentru perioada 2023-2026 (PIN).

Grupul țintă al proiectului sunt consumatorii de droguri : vom lucra cu 1.010 persoane consumatoare, dintre care 900 vor primi servicii de prevenire a HIV și a hepatitelor B/C (schimb de seringi), testare și vaccinare pentru boli transmisibile și 110 vor primi servicii de asistență integrată a adicțiilor.

10% dintre acești consumatori vor fi femei.

Serviciile complexe oferite în cadrul proiectului sunt : informare, educare, consiliere cu privire la metode de reducere a riscurilor de transmitere a bolilor transmisibile și a riscurilor de supradoze ; furnizarea de servicii de reducere a riscurilor și a consecințelor asociate consumului de droguri (distribuire de prezervative, seringi, alte materiale necesare consumului fără riscuri); servicii de asistență integrată a adicțiilor (inclusiv tratament substitutiv cu metadonă) ; referirea beneficiarilor către alte servicii specializate și, la nevoie, însoțirea lor la acestea.

Toate aceste servicii se vor derula în centrele ARAS și pe teren, cu ambulanța socială ARAS care va merge în comunitățile vulnerabile și în locurile cunoscute pentru consumul de droguri.

ACCES 2024 este un model de bună practică și un demers ce respectă strategiile naționale și internaționale în domeniul sănătății, al consumului de droguri și al incluziunii sociale, la a căror implementare contribuie : Strategia națională în domeniul drogurilor 2022- 2026, Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea săraciei  2021-2027, Strategia națională de sănătate 2021 – 2027, Strategia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA 2023 – 2030, Planul cadru național privind controlul hepatitelor 2019-2030.

Articolul anterior
ANUNȚ ACHIZIȚIE DIRECTĂ – MEDICAMENTE – 2 LOTURI
Articolul următor
SPRIJIN. NU PEDEPSE.
Meniu
Sari la conținut