În România, programele de schimb de seringi şi de tratament substitutiv cu metadonă au fost
reduse substanţial din 2010 de când finanțările primite de la Fondul Global pentru HIV/SIDA au
încetat. Actual, numărul estimat al persoanelor care îşi injectează droguri este estimat la 10810 persoane cu o prevalenţă a infecţiei cu HIV de 18,5% şi de 59,3% în cazul VHC1.
În lipsa unor alte surse stabile de finanţare, doar în 2017 serviciile de reducere a riscurilor din Bucureşti au fost asigurate în proporţie de 86% de către ARAS. Având în vedere obstacolele pe care ARAS le-a întampinat în asigurarea continuităţii serviciilor de reducere a riscurilor, am considerat
necesară evaluarea percepţiei şi nevoilor actuale ale consumatorilor de droguri injectabile în legătură cu serviciile de prevenire HIV/hepatite, testare-diagnostic şi tratament.
ACCES este un studiu calitativ privind percepţia şi nevoile utilizatorilor de droguri injectabile, dezvoltat pe trei nivele: prevenire, testare-diagnostic şi tratament. Principalul obiectiv al acestui
studiu este obținerea unui set de informații relevante în ceea ce privește percepţia acestora în legatură cu serviciile de prevenire HIV/hepatite, testare-diagnostic şi tratament precum și
identificarea nevoilor individuale de accesare a serviciilor.
În contextul unui nivel problematic al prevalenţei HIV în rândul CDI (n.a. consumator de droguri injectabile) precum şi al infecţiei cu virusul hepatitic C, este necesară identificarea factorilor care condiţionează accesul la servicii în vederea adaptarii strategiilor de intervenţie existente.
Întreg raportul se poate citi aici. ARAS pune la dispoziția publicului larg, al cercetătorilor, studenților și grupurilor de decizie rezultatele acestui studiu. Preluarea datelor din studiu precum și orice informație din documentele puse la dispoziția publicului prin site-ul www.arasnet.ro se face citând ARAS sau prin solicitarea acordului scris al organizației.
***
Contribuim la prevenirea răspândirii HIV și la îmbunătățirea sănătății sexuale oferind oamenilor informații de încredere și actualizate. Noi oferim toate acestea GRATUIT, dar este nevoie de timp și bani. Ne puteți sprijini și ne puteți proteja viitorul? Donează aici!
Pentru mai multe informații despre HIV sau dacă ai aflat că ai avut contact cu o persoană infectată cu HIV și nu știi ce să faci, ne poți contacta aici
Pentru serviciile de testare HIV, Hepatite sau pentru solicitarea de prezervative, ne poți contacta aici sau aici.