Primul centru de testare comunitară din România care se adresează exclusiv bărbaților care fac sex cu bărbați și femeilor trans (și până în decembrie 2020 singurul).
HIV/SIDA rămâne una dintre cele mai importante provocări ale sănătății publice din lume, în special în țările cu venituri mici și medii. OMS
La nivel mondial, nevoia testării regulate, cel puțin pentru HIV (Virusul Imunodeficienței Umane), este constantă, iar din păcate România nu reușește să satisfacă cererea. Ca răspuns, ARAS promovează și asigură deja, de peste 20 de ani, testare pentru HIV, Hepatita B, Hepatita C, pentru toate categoriile de persoane.
Nu ne-am oprit aici. Testarea pentru HIV, în România, încă poate fi un proces dificil, discriminatoriu și neprietenos cu cel care o solicită, mai ales dacă acesta este membru al comunității LGBTQI+.
În acest context, ne-am dorit să creăm un centru unde testarea să fie și despre informare, empatie, înțelegere și respect, nu doar despre sânge, ace și frica de ace.
Și am făcut-o! În AUGUST 2017 am început cu o singură locație și o zi de testare pe săptămână. În momentul de față testarea se realizează în trei locații, două zile pe săptămână, urmând să extindem
activitatea cu încă o zi.
Ne-am dorit să nu existe bariera neînțelegerii între consilieri și beneficiari, motiv pentru care consilierii sunt fie membri ai comunității, fie persoane foarte deschise cu aceasta.
Ne-am dorit ca testarea să fie accesibilă tuturor, așa că am făcut-o gratuită și anonimă.
Serviciile Checkpoint nu se rezumă doar la testare. Consilierii noștri asigură partea de informare și consiliere pentru fiecare persoană care accesează serviciile centrului.
Nu este suficient doar să vorbim despre un comportament sexual sănătos, trebuie să îl și punem în practică, motiv pentru care la Checkpoint oferim gratuit prezervative și lubrifiant, pentru toți cei care au nevoie.
Checkpoint ARAS Network se extinde cu un nou centru, PrEPpoint ARAS București, locul de unde poți lua gratuit PrEP (Profilaxie Pre-Expunere).
Este un serviciu complet nou, primul de acest fel din România, creat ca răspuns la nevoia comunității de prevenire și mai ales informare, educare și monitorizare a PrEP. PrEPpoint ARAS București este un serviciu dezvoltat de ARAS în parteneriat cu INBI Prof. Dr. Matei Balș și susținut de Elton John AIDS Foundation.
PrEP a devenit în ultimii ani una dintre metodele preferate de prevenire a HIV în rândul comunității de bărbaților gay, bisexuali și alți bărbați care fac sex cu bărbați. În lipsa unei inițiative din partea statului în ceea ce privește procesul de prescriere, distribuire și monitorizare, ARAS deschide primul centru PrEP de la noi din țară care funcționează după recomandări internaționale.
În cadrul PrEPpoint ARAS București avem personal medical și non-medical prietenos cu comunitatea și pregătit pentru a asigura tot procesul de administrare PrEP.
Cum procedez dacă vreau să iau PrEP de la PrEPpoint ARAS București?
Ne contactezi la 0751.010.539 pentru o evaluarea a riscului și o discuție inițială. În urma discuției, dacă este cazul, putem face o programare pentru inițierea PrEP.
Care este programul centrului și unde se află?
PrEPpoint ARAS București este deschis în fiecare MIERCURI, între 17:00 și 21:00 și se află în cadrul Centrului de sănătate ARAS din str. Ocolului nr. 20.
Datorită unei finanțări din partea EJAF – Elton John AIDS Foundation, PrEPpoint ARAS va asigura terapia PrEP pentru 100 de bărbați gay, bisexuali, alți bărbați care fac sex cu bărbați și persoane trans în perioada 2023-2025, lucrând în parteneriat cu INBI „Prof. Dr. Matei Balș”.