DE 7 APRILIE – ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII DECIDE SĂ FACĂ ȘI MAI PUȚIN PENTRU SĂNĂTATEA POPULAȚIEI – ARAS

DE 7 APRILIE – ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII DECIDE SĂ FACĂ ȘI MAI PUȚIN PENTRU SĂNĂTATEA POPULAȚIEI

Pe 1 aprilie, au intrat în vigoare normele tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate. Ignorând complet ghidurile și recomandările internaționale precum și nevoile grupurilor vulnerabile din România, Ministerul Sănătății aruncă Programul Național de Prevenire, Supraveghere și Control al infecției HIV/SIDA în urmă cu aproape 10 ani. 

Organizația Mondială a Sănătății recomandă intensificarea testării HIV – Ministerul Sănătății oferă 30.000 de teste rapide pentru toată populația României.

Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca, până în 2030, 95% dintre persoanele care trăiesc cu HIV să fie incluse în tratament – Ministerul Sănătății și-a propus ca indicator 80%.În plus, Organizația Mondială a Sănătății recomandă includerea în tratament imediat după testare, în cazul rezultatului pozitiv – Ministerul Sănătății propune aceleași criterii de includere în tratament din 2013 (depășite din toate punctele de vedere).

Organizația Mondială a Sănătății recomandă extinderea programelor de prevenire și includerea tuturor grupurilor vulnerabile – Ministerul Sănătății ignoră complet prevenirea, așa cum a făcut-o în ultimii 30 de ani.  

Organizația Mondială a Sănătății recomandă creșterea accesului la servicii și materiale de prevenire HIV pentru toate categoriile de populație, cu o atenție sporită față de grupurile vulnerabile care prezintă un risc crescut de infectare – Ministerul Sănătății nu propune niciun indicator pentru prevenire, deși, conform statisticilor Comisiei Naționale de Luptă anti-SIDA a Ministerului, numărul de cazuri HIV în rândul consumatorilor de droguri și al bărbaților care fac sex cu bărbați este în creștere.

Organizația Mondială a Sănătății,  Programul Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA și Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor recomandă PrEP (Profilaxia Pre-Expunere: o pastilă pe zi care previne infectarea cu HIV) ca o măsură eficientă și eficace de prevenire, iar state precum Franța și Germania acoperă deja costul acestei măsuri de prevenire din fonduri publice – Ministerul Sănătății nu include această metodă modernă de prevenire în programul național.

Toate organizațiile și instituțiile internaționale recomandă ca legile, politicile, toate documentele oficiale referitoare la sănătate să se adopte prin consultarea cu grupurile interesate de problema în cauză (asociații de pacienți, organizații de prevenire, persoane afectate de boală, familiile acestora etc). Ministerul Sănătății decide singur ce este mai bine pentru populația României, ignorând complet pacienții și organizațiile neguvernamentale și, astfel, încălcând principiile de bună practică și cooperare.

În condițiile în care România continuă să primească fonduri externe nerambursabile pentru sănătate și pregătește, chiar în acest moment, o nouă Strategie Națională de Sănătate, cerem Ministerului Sănătății să retragă aceste norme și să le alinieze cu recomandările internaționale, cu nevoile și realitățile cu care ne confruntăm, asigurând totodată un proces transparent de elaborare.

Articolul anterior
Apel pentru participare la screening (testare rapidă) pentru hepatite în județul Bacău
Articolul următor
Recrutăm voluntari-educatori!
Meniu
Sari la conținut